Acest text a fost scris vineri, 11 mai 2007, la finalul ultimului curs din toată viaţa mea de student.

Vineri de la ora 16.00 şi până la ora 17.30 am participat la ultimul curs din toţi aceşti ani de facultate: cursul domnului profesor Stoica de „PR în economie”.

Îmi amintesc şi de primul meu curs, cel al domnului Teodorescu, un curs într-o sală în care abia mai puteai să respiri, unde stăteam îngrămădiţi în bănci şi pe scări şi nu din cauză că sala era mult prea mică, ci din cauză că ne bulucisem toţi acolo, abia ieşiţi din liceu şi cu frica absenţelor din catalog. Îmi amintesc şi de primul examen, tot la domnul Teodorescu, un examen la care abia am îndrăznit să îmi mişc capul în dreapta şi în stânga…

Cursul de ieri a fost ţinut tot în aceeaşi sală în care s-a desfăşurat şi primul curs (P9), dar, de data aceasta, am încăput toţi. Ultimul examen tot la domnul Stoica va fi…

A dat peste mine aşa o melancolie… Nu aş putea spune că mi-am făcut prieteni foarte buni în facultate, dar pot spune sigur că am cunoscut oameni ambiţioşi, perseverenţi, cu aceleaşi viziuni şi idealuri ca şi mine; oameni alături de care am tremurat pe holuri înainte de examenele orale, oameni cu care am făcut fiţuici (:)), oameni cu care am făcut promovare pentru şosetele DerManIS, oameni împreună cu care am luat interviuri pe stradă, oameni cu care am chestionat bătrânii despre blocurile cu bulină roşie, oameni care mi-au completat chestionare despre ţigări (L&M lights), oameni care au negociat (şi pentru mine) pentru a face practică la PRO TV, oameni cu care am filmat spotul pentru Miss Ieşeanul (cred…), oameni alături de care am trimis mailuri suparate doamnei Bâzgă (:)), oameni cu care am muncit, m-am distrat si m-am întristat la Olimpiadele Comunicarii, oameni care m-au trecut pe lista de prezenţă la seminarii (:)), oameni împreună cu care am participat la CreativIS, oameni împreună cu care am învăţat sa fac un blog, oameni care stau în C2 (:)), oameni care l-au convins pe domnul Balahur sa-mi dea 9 la Estetică, oameni care m-au lăsat să copiez de la ei, oameni care au copiat de la mine, oameni cu care am băut cafea în patru culori, oameni cu care am facut poze în zile însorite de primavară, oameni care au asistat la certuri între mine şi Alex (:)), oameni care fac parte din echipa Funky Ties, oameni pe care abia la final i-am cunoscut, oameni cu care am discutat frustrările legate de licenţă, oameni care mi-au împrumutat “Pozitionarea” când aveam cea mai mare nevoie (:)), oameni care mi-au scris poezii, oameni care au scris poezii pentru toţi colegii, oameni care au scris poezii şi pentru profesori, oameni cu care m-am aliat împotriva oamenilor care au scris poezii (:)), oameni…

Acum, după ce recitesc “pomelnicul”, îmi dau seama că o să-mi fie foarte dor de facultate!

Ines Prodan

Director Executiv ALUMNI Cuza

Încercând să-mi dau seama de ce îmi este atât de greu să vorbesc despre vremea studenţiei, am realizat că nu am încetat niciodată să fiu student. Asta nu înseamnă că nu m-am schimbat deloc, deşi simt că devin tot mai conservator pe măsură ce schimbările vertiginoase prin care trecem mă fac să cred că timpul fuge din ce în ce mai repede, într-o direcţie greu de priceput.

La fel, aş exagera dacă aş spune că universul pe care îl locuiesc încă de pe vremea când eram student s-a schimbat foarte mult. Şi acum, spre exemplu, gust cu plăcere vertijul blând pe care îl produce ascensiunea spre sălile de lectură ale Bibliotecii Centrale Universitare, pe treptele înguste ale scării de serviciu. Totuşi, nu cu mult timp în urmă anumite lucruri erau aproape de neconceput. Nimeni nu îşi imagina pe atunci ce ar putea reprezenta un „blog” sau un grup de „bloggeri”. Cel puţin printre studenţi, afirmaţia că România va intra în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 ar fi trecut atunci drept o glumă dintre cele mai reuşite. Nimeni nu percepea schimbările de climatice puse pe seama degradării mediului, şi puţini erau cei ce îşi făceau griji în legătură cu efectele negative ale telefoniei mobile.

Dar, dincolo de toate acestea, probabil că cea mai importantă schimbare de proporţii majore la care suntem martori astăzi este răspândirea instrumentelor digitale de comunicare, ceea ce îmi dă posibilitatea să îmi exprim opiniile acum şi le oferă tuturor ocazia de a-şi pune laolaltă gândurile, fără vreo constrângere. Sunt convins că acest nou teritoriu al libertăţii va reuşi, până vor apuca răuvoitorii să-l împrejmuiască cu garduri de sârmă, să-i obişnuiască pe oameni în aşa măsură cu gândirea liberă, încât raţiunea şi buna cuviinţă să nu mai fie uitate vreodată, iar intoleranţa oarbă şi robia să dispară cu desăvârşire.

Sunt sigur că şi blogul pe care îl citiţi în acest moment va contribui la transformarea aproape utopică în care cred cu stăruinţă, aşa că vă urez tuturor… spor la scris.

Ovidiu Gherasim-Proca
Facultatea de Filosofie