• Home
  • Bine aţi revenit la Cuza
  • Site-ul ALUMNI
  • Susţinători

22

Jul

Nu e important ce inveti in facultate, ci cum folosesti informatia (Gabriel Sandu)

Posted by admin  Published in Absolventi remarcabili, Economie si Administrarea Afacerilor, Toate articolele

Gabriel Sandu

Director General, PROTON Technologies

Am învăţat la Iaşi în cadrul ISE-ului concepte economice pe care apoi le-am reluat sub o altă formă la masterat sau MBA. Formaţia economică dată de Facultatea de Ştiinţe Economice din Iaşi a fost foarte solidă şi un bn fundament şi pentru activitatea practică, mai ales pentru management, domeniu în care am activat după terminarea facultăţii. Pot să spun că am avut profesori remarcabili, dar şi iluştri inculţi care, chiar în posturi de miniştri în care au ajuns după ce mi-au fost profesori, au demonstrat o percepţie abstractă asupra fenomenului economic.

Am terminat Finanţe şi Bănci, specializarea Bănci şi Burse de valori în 1997 şi îmi aduc aminte că l-am întrebat pe Prof.Dr. Turliuc de la Moneda, imediat dupa ce am susţinut lucrarea de diplomă, ce notă voi lua şi mi-a răspuns: „Pentru tine nu contează ce notă vei lua. Oricum vei avea succes”. Aş putea să spun că a avut dreptate, chiar dacă mi-a pus nota 8.

Mi-aş dori să o iau de la capăt exact pe acelaşi drum!

no comment

30

Jun

Am primit o educatie foarte buna la Iasi si voi fi tot timpul recunoscator unor profesori (Razvan Fetecau)

Posted by admin  Published in Absolventi remarcabili, Matematica, Toate articolele

Răzvan Fetecău

Tenure-track Assistant Professor, Simon Fraser University, Vancouver, Canada

Care este funcţia pe care o ocupaţi în prezent şi ce anume presupune aceasta?

În prezent, sunt „tenure-track assistant professor” la Universitatea Simon Fraser în Vancouver, Canada. Funcţia anterioară a fost tot de „assistant professor”, dar „non-tenure track”, la Universitatea Stanford în SUA. Funcţia presupune predarea a trei cursuri semestriale pe an şi cercetare.

Cum anume v-a ajutat facultatea şi specializarea aleasă pentru a face faţă acestei funcţii?

Şcoala de Matematică din Iaşi este una foarte bună, am avut parte de unii profesori excepţionali. Când am ajuns să predau eu însumi la Stanford am realizat că, ce învăţam noi la analiza matematică în anul I, în SUA se preda mai târziu şi, totodată, şi la un nivel mult mai coborât. Nivelul la care se predau materiile de anul I la facultăţile de matematică din învăţământul românesc este foarte ridicat.

Am primit o educaţie foarte bună la Iaşi şi voi fi tot timpul recunoscător unor profesori de la care am învăţat foarte mult.

Cum a fost studenţia la Cuza pentru dumneavoastră?

Eu sunt din Iaşi şi am locuit cu părinţii în timpul studenţiei. În felul acesta nu am avut o experienţă completă de student, în sensul că nu am împărţit o cameră de cămin şi, în consecinţă, nu am avut legături strânse cu colegii. Dar experienţa studenţiei a fost foarte plăcută din toate celelalte puncte de vedere.

Răzvan Fetecău

Membru ALUMNI Cuza

no comment

11

Jun

Conducatorii de la Informatica au fost cu un pas inaintea vremii (Radu Siminiceanu)

Posted by admin  Published in Absolventi remarcabili, Informatica, Toate articolele

Dr. Radu I. Siminiceanu

Cercetător National Institute of Aerospace - NASA Langley Research Center Hampton, Virginia, USA

Funcţia pe care o deţin în cadrul centrului NASA din Hampton, Virginia (SUA) se numeşte Cercetător II (penultima treaptă înainte de Senior Research, cea mai avansată funcţie pentru un cercetător) şi are o listă oficială de cerinţe foarte clar stabilite: vechime, expertiză, activitate ştiinţifică intensă, colaborări, granturi etc. Este o poziţie de răspundere.

În prezent, lucrez la două proiecte; unul în explorare spaţială, A40, unul în aviaţia civilă, IVHM, la care sunt PI (Principal Investigator) pe un grant obţinut în colaborare cu Stanford Research Institute.

Nu mai cunosc pe nimeni la NASA Langley de origine română. La centrul din California, ştiu de Corina Păsăreanu şi Grigore Roşu, care, însă, au terminat Matematica la Bucureşti. Deci, dacă e să restrângem categoria, sunt, în continuare, singurul de la UAIC care a ajuns la NASA. Sper să nu greşesc, nu am informaţii complete.

La vremea studenţiei nu aveam perspectiva de acum asupra situaţiei din învăţământul românesc. Am început în 1992 (la relativ puţină vreme după revoluţie) şi visul meu era să plec în străinătate. Imaginea mea despre România era puţin distorsionată, fiindcă ştiam că eram ultimii la mai toate (PNB şi mai toate capitolele economice). Lauda de sine, care era prevalentă în tot sistemul comunist, mi se părea, în mod firesc, tot propagandă.

Între timp, am început să apreciez mult mai mult educaţia din România. Calitatea era dată de oameni, nu de sistem, mai bine spus, chiar în pofida sistemului.

Am terminat Liceul Negruzzi din Iaşi. Negruzzi era (şi cred că mai este) un liceu de vârf, care ne-a dat pregătirea fundamentală. Făceam parte din grupul de olimpici la matematică, fiind antrenaţi şi “dopaţi” să scoatem rezultate la olimpiadă. La UAIC am fost printre primele promoţii de la Informatică (proaspăt desprinsă de matematică). Conducătorii de atunci de la Informatică (Prof. Ignat, Jucan, Croitoru etc.) au avut o viziune lăudabilă (mă feresc să spun “revoluţionară”), au fost cu un pas înaintea vremii când au înfiinţat Facultatea.

În primii ani de facultate am făcut multă matematică. Prin prisma anilor petrecuţi în străinătate pentru doctorat, am ajuns la concluzia că nivelul profesional al matematicienilor de la UAIC a fost excepţional.

În decursul anilor am fost la prelegeri ţinute de personalităţi de marcă în domeniul nostru. Premiul Turing este, într-un fel, echivalentul premiilor Nobel în Computer Science, la fel cum medalia Field este echivalentul pentru matematică, pentru care Nobel nu a lăsat premii din motive neclare. I-am cunoscut pe doi dintre recipienţi: Amir Pnueli şi Edmund Clarke (şi cred că şi pe unul dintre viitorii recipienţi, Moshe Vardi, dacă e să fac o prezicere). Cu toate că i-am văzut pe aceştia în acţiune, tot cursurile de analiză ale domnului Liviu Florescu sunt cele ce m-au impresionat cel mai mult ca student. Aveau de toate: prestanţă, substanţă şi şarm. Este, desigur, o preferinţă personală, mulţi alţi profesori de la UAIC au fost la fel de memorabili.

Ca fapt divers, domnul Florescu era cam speriat de mine fiindcă purtam părul lung într-un mod mai neobişnuit (împletit în trei cozi, “ca la balaur”, după propriile lui spuse). Când învăţam pentru examen la diverse alte cursuri, mai descopeream, din când în când, greşeli inevitabile în notiţe. N-a fost cazul la domnul Florescu. Cursurile lui au fost impecabile. Nu am găsit nicio greşeală în notiţe şi nu îmi amintesc ca el să fi avut vreo ezitare în faţa tablei la cursuri pe parcursul unui întreg semestru, deşi materia era dintre cele mai avansate pentru noi.

La informatica în sine, cursurile au fost, de asemeni, la înălţime. O parte din materia cerută în primii ani de doctorat în America noi deja o acoperisem în facultate. Acesta este meritul exclusiv al profesorilor (precum domnul Croitoru la Matematici discrete şi Teoria grafurilor, ca să dau un exemplu, tot preferinţă personală) care erau la curent cu cercetarea avansată în domeniile lor. Întâlnesc mulţi români la conferinţe în domeniul nostru (metode formale) şi este evident că pregătirea de acasă ne-a ajutat foarte mult. Resursele materiale erau mai mult decât firave, dar resursele umane au compensat golurile.

Convingerea mea rămâne că prioritatea Universităţii este să angajeze oameni de excepţie şi să păstreze legăturile cu ei odată ce pleacă în străinătate. Poate că, printre activităţile Alumni, ar putea să fie şi un program anual de prelegeri ţinute de absolvenţi care s-au remarcat în domeniul lor în străinătate. Ar fi o şansă pentru studenţii din Iaşi să prindă ceva din inspiraţia celor care au plecat.

Radu Siminiceanu

Membru ALUMNI Cuza

no comment

7

Jun

Mi s-a acordat incredere si nu mi s-a pretins decat calitate (Liviu Nicolaescu)

Posted by admin  Published in Absolventi remarcabili, Matematica, Toate articolele

Mă numesc Liviu Nicolaescu şi am absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii “Al. I. Cuza” în 1987. Actualmente sunt Associate Professor la Universitatea Notre Dame din Indiana, SUA. Specialitatea mea este geometrie şi analiză globală.

Am amintiri plăcute din timpul facultăţii şi le voi fi mereu recunoscătoru profesorilor mei care, chiar şi în acei ani vitregi, nu şi-au trădat profesia de dascăli şi s-au străduit din răsputeri să pregătească noile generaţii de matematicieni. Multe din vorbele dascălilor mei au rămas cu mine şi le împărtăşesc acum studenţilor mei cu convingerea că vor avea aceeaşi rezonanţă ca şi pentru mine.

Mi s-a acordat încredere şi nu mi s-a pretins decât calitate. Uşile Seminarului Matematic “Al. Myller”, o remarcabilă oază de cultură, mi-au fost deschise chiar încă de pe vremea când eram elev la liceu şi întotdeauna am fost tratat cu prietenie, ca un tânăr coleg.

Aş dori să menţionez profesorii Viorel Barbu şi Ştefan Frunză care au avut o influenţă profundă asupra dezvoltării mele ca matematician. Cursurile Profesorului Frunză au fost, probabil, printre cele mai intuitive şi mai plastice cursuri pe care am avut şansa să le urmez în cariera mea. Comparând cu diferitele locuri din lume pe unde m-au dus vânturile vieţii, pot spune, fără ezitare, că seminarul de ecuaţii al domnului Barbu la care am fost un participant activ mai bine de cinci ani este comparabil cu cele mai bune seminarii la care am avut ocazia să particip. Cartea de analiză funcţională pe care Dumnealui mi-a spus că neapărat trebuie să o citesc dacă vreau să particip la seminarul dânsului a avut un impact deosebit asupra mea, încât acum îi oblig pe toţi doctoranzii mei să o citească.

În 1988 am avut ocazia să mă înscriu la un doctorat în Iaşi sub conducerea Profesorului Barbu. Doctoratele pe vremea comunistă erau foarte ciudat organizate, dar Profesorul Barbu a avut înţelegerea şi înţelepciunea să mă lase să-mi găsesc singur calea spre matematică. În loc să-mi impună un subiect de la minister, aşa cum cereau regulile, m-a lăsat să sugerez eu unul. Am apreciat acest lucru pentru că, numai în felul acesta, poţi face cercetare nestingherit de oprelişti birocratice.

Nu am apucat să termin teza în România pentru că am plecat la un doctorat în SUA pe o temă în care nu se găseau experţi în România. Pregătirea la doctoratul din România a fost, însă, crucială, pentru că tehnicile învăţate au fost exact ceea ce îmi trebuia şi mi-au permis să termin teza în SUA relativ repede.

Liviu Nicolaescu

Membru ALUMNI Cuza

no comment

Search

Categorii

  • Absolventi remarcabili
  • Economie si Administrarea Afacerilor
  • Facultatea de Filosofie
  • Facultatea de Istorie
  • Filosofie
  • Geografie şi Geologie
  • Informatica
  • Litere
  • Matematica
  • Psihologie si Stiinte ale Educatiei
  • Toate articolele
  • Uncategorized
  • ziua absolventului

Blogroll

  • Adrian Mironescu
  • Adrian Monoranu
  • Alex Ciobanu
  • Alex Negru
  • Alex Popovici
  • Alexandru Grigoraş
  • Alexandru Toma
  • Ana Maria Popovici
  • Avon Cosmetics
  • Cătălin Ferţu
  • Cosmin Vaman
  • Cristian Nistor
  • Dragoş Panainte
  • Dumitru Oprea
  • FII Student Blog
  • Grupa 3B Info
  • Ines Prodan
  • Job In Marketing
  • Mădălina Cocea
  • Marius Butuc
  • Marius Dangă
  • Marius Pârciu
  • Marius Sescu
  • Mirela Petre
  • Oana Bistriceanu
  • Oana Toma
  • Radu Antohi
  • Simona Filip
  • StudentLaMarketing

Comentarii recente

  • ioana on Tribut frumoasei studentii la Cuza (Alex Ciobanu)
  • carmen.anastasescu on Tribut frumoasei studentii la Cuza (Alex Ciobanu)
  • Roxana on Tribut frumoasei studentii la Cuza (Alex Ciobanu)
  • buchie de carte on Tribut frumoasei studentii la Cuza (Alex Ciobanu)
  • buchie de carte on Tribut frumoasei studentii la Cuza (Alex Ciobanu)

Alumni UAIC pe LinkedIn


Sustinem

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Arhiva

  • December 2008
  • July 2008
  • June 2008
  • May 2008
  • April 2008

Recent Post

  • Crăciun din inimă de student
  • Tribut frumoasei studentii la Cuza (Alex Ciobanu)
  • Nu e important ce inveti in facultate, ci cum folosesti informatia (Gabriel Sandu)
  • Istorie la UAIC (Marius Parciu)
  • Am primit o educatie foarte buna la Iasi si voi fi tot timpul recunoscator unor profesori (Razvan Fetecau)
  • Iasul reprezinta un centru universitar de referinta (Ioana-Andra Grigoriu)
  • Cum a fost la Ziua Absolventului 2008
  • Conducatorii de la Informatica au fost cu un pas inaintea vremii (Radu Siminiceanu)
  • Mi s-a acordat incredere si nu mi s-a pretins decat calitate (Liviu Nicolaescu)
  • Cand bobocii se numarau pe bune… (Ninel Berneaga)

Recent Comments

  • ioana in Tribut frumoasei studentii la Cuza (Alex Ciobanu)
  • carmen.anastasescu in Tribut frumoasei studentii la Cuza (Alex Ciobanu)
  • Roxana in Tribut frumoasei studentii la Cuza (Alex Ciobanu)
  • buchie de carte in Tribut frumoasei studentii la Cuza (Alex Ciobanu)
  • buchie de carte in Tribut frumoasei studentii la Cuza (Alex Ciobanu)
  • Trilema - Un blog de Mircea Popescu… in Crăciun din inimă de student
  • Mircea Popescu in Crăciun din inimă de student
  • admin in Tribut frumoasei studentii la Cuza (Alex Ciobanu)
  • justme... in Iasul reprezinta un centru universitar de referint…
  • justme... in Tribut frumoasei studentii la Cuza (Alex Ciobanu)
© 2007 Fundatia Alumni Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi
Theme by Wired Studios, courtesy of Corvette Garage
Valid XHTML | Valid CSS 3.0
Powered by Wordpress