Cosmin mi-a reamintit de Amfiteatrul II7, “templul Facultăţii de Istorie”, vorba unui (fost?) profesor de la respectiva facultate. II7, loc pe care mulţi l-au înjurat… pentru că multe dintre examene (examenele grele!) s-au dat acolo, dar care sigur a dat naştere şi unor amintiri plăcute pentru mulţi dintre “istorici”.
Da, am fost şi student şi chiar am absolvit (deşi unii spun că nu se vede :)). Am avut aşteptări foarte mari la început (Iorga, Parvan, Tafrali sunt doar câţiva dintre “vinovaţi”), dar unele cadre didactice au ţinut să demonstreze că asemenea profesori… nu mai există.
Petronel Zahariuc (foto) este însă o excepţie, fiind unul dintre profesorii de la care am învăţat multe şi datorită căruia sunt mândru că am absolvit la Cuza. Pe lângă asta, este şi un bun pedagog. Şi, implicit, un bun om. Sunt şi alti profesionişti, dar, din păcate, la Istorie tinerii profesori nu sunt foarte sprijiniţi. Cel puţin asta era situaţia acum doi ani, atunci când am absolvit. Sper din tot sufletul să se fi schimbat ceva de atunci.
Membru ALUMNI Cuza



No user responded in this post
Leave A Reply
Please Note: Comment moderation maybe active so there is no need to resubmit your comments